Cea mai buna scoala de tango din univers

Leader si follower, aceeasi Marie cu 2 palarii

Cu cine imi place sa dansez tango

Am dansat cu campioane si campioni mondiali, cu mari maestri de tango, cu dansatori exceptionali, cu incepatori, cu intermediari care se cred avansati si avansati care se considera incepatori. Am dansat cu persoane cu tehnica bazica dar muzicalitate deosebita, sau tehnica deosebita dar muzicalitate deplorabila.
Urmeaza cei cu imbratisare frumoasa, dar saracie de miscari, sau cei cu multe miscari dar imbratisare modesta.
Am dansat cu dansatori de tango salon, tango milonguero si tango nuevo, orice ar insemna cel din urma.
Fete si baieti, de natii din cele mai variate si exotice.
Cu Sam din State care in timp ce dansam di Sarli fredona Chill out de JL Hooker.
Cu Camila din China pe care nu prea reuseam sa o pun pe un singur picior, asta poate i se tragea de la dansul rapid al dragonului.
Cu Tamake din Japonia, care ma ducea cu gandul la practica samurailor, facea aceeasi rutina de miscari pe tango sau milonga.

Am dansat cu multe persoane, iar acum, daca stau sa ma gandesc, stiu care este dansatorul meu preferat de tango.
Persoana cu bun simt, cu empatie, cu bunatate, indragostita de muzica de tango, fara fitze si atacuri de narcisism.
Persoana inteligenta, care stie cu o gluma blanda sa aplaneze o greseala in timpul dansului, care are grija de tine si apreciaza grija ta pentru el/ea in dans.
Persoana care a inteles ca in tango nu suntem altcineva, ci avem sansa extraordinara sa fim noii profunzi, imediatzi si intensi, unde putem incerca sa fim mai putin pretiosi, mai accesibili, mai buni.

Cursantii mei favoriti

Predau tango de 2 ani si jumatate de cel putin 3 ori pe saptamana. Ca leader sau follower. De aproape 1 an in compania unui profesor argentinian, Cesar sau Dany.
Cu Dany am fost in 8 tari unde am predat cursuri de tango si milonga.
Asa ca ii 'citesc' bine pe cei ce vin la lectii si imi dau seama repede pe cei pe care doresc sa ii 're-citesc' in mod regulat.
In general imi plac cei ai naibii, incomozi.
Cei care nu se multumesc cu o singura explicatie, cei ce pun intrebari destepte.
Cei ce privesc in anumit fel, atent, curios, uneori neincrezator.
Cei care imi cer muzica, cei care merg si la alte scoli, cei pe care ii vad in poze la alte practici sau milongas, cei care ma intreaba daca mergem la practica x sau milonga y.
Dupa 2 ani si jumatate de predare, stiu ca oamenii vin la cursuri, 50% pentru tango, 50% pentru atmosfera.
Incerc sa fiu suficient de riguroasa in predare pentru ca dupa 3 luni sa zicem de curs, o persoana sa poata dansa confortabil la o practica, dar suficient de relaxata, pentru a nu transforma cursul intr'o secta sau ritual de idolatrizare.
Stiu ca fiecaruia i se potriveste un stil de predare si rezoneaza mai bine cu unele persoane, de aceea recomand participarea si la alte cursuri la alte scoli.
Asta e bine si pentru elevi si pentru profesori.
Imi plac cursantii care fac asta.
Imi plac fetele tupeiste, care la practici invita baietii la dans, asa cum le zic mereu sa faca.
Imi plac cei care inteleg prin practica si exersarea celor facute la curs si vin si intreaba in stanga si'n dreapta cum se face cutare pas.
Imi place cand ma invita sa exersam, fie fete, fie baieti.
Recitind cele de mai sus, imi dau seama ca dicolo de tango, este caracterul si personalitatea fiecaruia.
Si ca de fapt imi plac cursantii dincolo de tango, si ca datorita tango-ului, ajung sa ii cunosc.
Poate exista un profil al dansatorilor de tango, dar gandindu'ma la cursantii mei favoriti, in acesti ani, nu pot sa il schitez. Sunt diferiti fundamental.
Exista totusi un element comun: sunt toti innebuniti dupa milonga.
Bucurie si emotie traspie.

Planuri de trecut

Toti facem planuri. Pleonastic, dar de viitor. Pe termen scurt, mediu si lung.
Agende sofisticate pentru a ne planifica viata, masurata in zile luni si ani.
Cu post-it-uri colorate, stralucitoare, pentru a evidentia treburile ce nu trebuie omise, oamenii ce nu trebuie neglijati, sentimentele ce trebuie simtite, tot ceea ce trebuie.
Ca sa fim cu totii cum trebuie, pentru a face lucrurile cum trebuie si a cunoaste oamenii cand si cum trebuie, pentru a iubi cum trebuie, a suferi cum trebuie si a lua-o de la inceput cum trebuie.
Ceea ce nu apare in nicio agenda sofisticata, inteligenta si super scumpa sunt timeline-uri pentru trecut, planuri de trecut.
Cum ne planificam trecutul, cum il lasam sa ne modeleze, cum ne debarasam de jocurile repetitive ale mintii, care se incapataneaza sa vada lucrurile in acelasi fel ( avandu-l ca reper pe cel care trebuie), cum mai spargem din oglinzi, cum toate experientele, toata viata de pana acum pot sa ne faca mai toleranti si mai ingaduitori, mai toleranti si mai ingaduitori, fara sa asteptam nimic in schimb...
Aceste planuri ma intereseaza.
Si cu cat sunt mai pe termen lung in trecut, cu atat e mai bine pe termen scurt in prezent. Iar viitorul personal, profund incepe el singur de maine.
Poate si de asta tango.
Incarcatura trecutului, viata traita pana acum, in 3 minute si 21 de grame.
Viitorul incepe singur maine.

Mai multa curiozitate la aceeasi viata. Oferta unica!

Probabil sunt niste etape prin care trecem toti, cu viteze diferite, in ordini diferite, peste unele trecem instantaneu, altele ne iau cativa ani, cine stie, sau poate doar ni se pare.
Exista o etapa dureroasa cand realizezi ca detii mult mai putin control decat crezi.
Si atunci, intr-o dimineata oarecare, in timp ce iti servesti dejunul cu ceai de menta, iaurt dietetic, si omleta din oua bio, simti o prezenta care te priveste fix, usor ironic, dar bland in acelasi timp, de cealalta parte a mesei.
INCERTITUDINEA.
In fiecare zi, de trei ori, la ore fixe, apare ca Pavlov, si’a format un reflex conditionat in a veni.
Sau poate eu mi’am format reflexul neconditionat de a o chema.
Cert este ca nu ne simteam in largul nostru la aceesi masa, ne era un pic teama una de cealalta, pe ea o speria doza in exces de control cu care ma hraneam pana de curand, pe mine ma speria tot ce nu puteam anticipa.
Asa ca, dupa un timp de tatonari, chemata sau nu, a aparut o noua tovarasa: CURIOZITATEA.
Si totul s’a schimbat.
Adica poti controla pana la un punct, si face lucrurile foarte bine, iar de la acel punct incolo, nu.
Nu e grozav sa poti sa vezi de la acel punct incolo ce mai apare?
Si catre ce alte puncte in diverse intelegeri: punct de intoarcere, punct izolat, punct reciproc, punct ciclic ( matematica), punct de fierbere, punct de topire, punct de evaporare, ( fizica ).
………………………………………………..
Iar cand dansezi tango, Nueve Puntos de di Sarli sa zicem, ca sa continuam pe linia usor edulcoranta a punctelor, se intampla, curios, ca INCERTITUDINEA se ascunde bine sub bar, nu se mai vede, fiindca neexistand decat prezentul, anticiparea si controlul nu functioneaza, deci nici opusul lor.
Iar CURIOZITATEA se dubleaza, din motive incerte, dar care nu deranjeaza pe nimeni.

Ce naste din tango, pe muzica aleasa de el danseaza

Un email trimis de Iulian Mihai in noiembrie 2010 – “ Vreau sa vin la seminariile cu Carlos si Rosa Perez si nu am partenera”, un raspuns trimis de mine a doua zi: “Poti veni, vei putea exersa cu Oana Avram, danseaza foarte bine.”
Imi amintesc o afirmatie a Oanei, imediat dupa seminarii :” Cand l’am vazut prima oara, m’am gandit < Sa fie oare el>?”
Mai putin de 1 an mai tarziu se naste Paul Daniel, mai exact pe 06 octombrie 2011.
Nu am copii inca si nu cunosc prea multi bebelusi, dar acest baietel mi se pare ceva extraordinar. Probabil asa sunt toti bebelusii…Doar ca ma priveste cu ochii Oanei, si asta e suficient.

In mod sigur, Paul are o concentratie considerabila de decibeli D’Arienzo pe cmp de timpan, o frecventa cardiaca inalta pe minut di Sarli, o forma specifica de dendrite asemamantoare partiturii la Yumba.

Se opreste din plans cand Oana il leagana pe milonga. Probabil cea mai eficienta este el Lloron…

Deci cel mai ‘corect’ ar fi ca Paul sa ‘danseze’ pe muzica de tango. Nascut din parinti care asculta tango si avand in jurul lui din ce in ce mai multi oameni de aceeasi ‘orientare’, probabilitatea ca el sa vrea sa ‘danseze’ pe aceeasi de muzica este foarte mare.

Si totusi, Paul va dansa pe muzica lui.
In ce mod misterios, in ce proportie influentat de ceea ce il inconjoara, de ceea ce va citi, de cei pe care ii va cunoaste, de ceea ce va aduce cu el implacabil in propriile gene jumatate Oana si neamul ei jumatate Iulian si neamul lui, sau de altceva total necunoscut, inexplicabil si ascuns, care ii va deschide un drum nebatatorit, unic si deloc usor, pe parcursul caruia Paul va fi mai fericit decat pe toate celelalte drumuri posibile, netrebuind sa le fi parcurs ca sa stie asta.

Bine ai venit, Paul, si astept cu mare emotie, sa luam din cand in cand, impreuna, un picnic pe marginea drumului tau sau al meu, pentru ca vrand nevrand, dragul meu, acestea se vor intersecta din cand in cand, cu muzica ta sau cu a mea.