Este ceea ce-mi lipseste cel mai mult din Buenos Aires.
Imbratisarea.
Non-erotica, non-invaziva, non-senzuala. Imbratisarea pura, sincera, emotionanta. Ca si cum iti iei in brate cel mai bun prieten, cea mai buna prietena, si-i mai spui in cele 12 minute de tanda, ce ai mai facut, ce mai speri, ce mai regreti, pe cine mai iubesti, ce ai pierdut, ce ai castigat.
Si un motiv foarte bun pentru a iesi dintr-o eventuala pasa proasta este gandul ca atata timp cat pot merge si imi place sa imbratisez cu adevarat, voi putea dansa tango.
1 comentarii:
..buna!da,cat adevar despre imbratisari,si cat de multe s-ar mai putea spune..despre cum ar trebuii sa ne fie viata,ce adeseori e mult prea tumultoasa..si ne indeparteaza de "tangoul din noi"..ce se cere pus la lucru..si pe care noi,acei frumosi ai sortii il lasam sa mai astepte,sa mai suspine un pic dupa noi si dupa a noastra imbratisare..cu drag!catalin...
Trimiteţi un comentariu