Mai multa curiozitate la aceeasi viata. Oferta unica!

Probabil sunt niste etape prin care trecem toti, cu viteze diferite, in ordini diferite, peste unele trecem instantaneu, altele ne iau cativa ani, cine stie, sau poate doar ni se pare.
Exista o etapa dureroasa cand realizezi ca detii mult mai putin control decat crezi.
Si atunci, intr-o dimineata oarecare, in timp ce iti servesti dejunul cu ceai de menta, iaurt dietetic, si omleta din oua bio, simti o prezenta care te priveste fix, usor ironic, dar bland in acelasi timp, de cealalta parte a mesei.
INCERTITUDINEA.
In fiecare zi, de trei ori, la ore fixe, apare ca Pavlov, si’a format un reflex conditionat in a veni.
Sau poate eu mi’am format reflexul neconditionat de a o chema.
Cert este ca nu ne simteam in largul nostru la aceesi masa, ne era un pic teama una de cealalta, pe ea o speria doza in exces de control cu care ma hraneam pana de curand, pe mine ma speria tot ce nu puteam anticipa.
Asa ca, dupa un timp de tatonari, chemata sau nu, a aparut o noua tovarasa: CURIOZITATEA.
Si totul s’a schimbat.
Adica poti controla pana la un punct, si face lucrurile foarte bine, iar de la acel punct incolo, nu.
Nu e grozav sa poti sa vezi de la acel punct incolo ce mai apare?
Si catre ce alte puncte in diverse intelegeri: punct de intoarcere, punct izolat, punct reciproc, punct ciclic ( matematica), punct de fierbere, punct de topire, punct de evaporare, ( fizica ).
………………………………………………..
Iar cand dansezi tango, Nueve Puntos de di Sarli sa zicem, ca sa continuam pe linia usor edulcoranta a punctelor, se intampla, curios, ca INCERTITUDINEA se ascunde bine sub bar, nu se mai vede, fiindca neexistand decat prezentul, anticiparea si controlul nu functioneaza, deci nici opusul lor.
Iar CURIOZITATEA se dubleaza, din motive incerte, dar care nu deranjeaza pe nimeni.

Ce naste din tango, pe muzica aleasa de el danseaza

Un email trimis de Iulian Mihai in noiembrie 2010 – “ Vreau sa vin la seminariile cu Carlos si Rosa Perez si nu am partenera”, un raspuns trimis de mine a doua zi: “Poti veni, vei putea exersa cu Oana Avram, danseaza foarte bine.”
Imi amintesc o afirmatie a Oanei, imediat dupa seminarii :” Cand l’am vazut prima oara, m’am gandit < Sa fie oare el>?”
Mai putin de 1 an mai tarziu se naste Paul Daniel, mai exact pe 06 octombrie 2011.
Nu am copii inca si nu cunosc prea multi bebelusi, dar acest baietel mi se pare ceva extraordinar. Probabil asa sunt toti bebelusii…Doar ca ma priveste cu ochii Oanei, si asta e suficient.

In mod sigur, Paul are o concentratie considerabila de decibeli D’Arienzo pe cmp de timpan, o frecventa cardiaca inalta pe minut di Sarli, o forma specifica de dendrite asemamantoare partiturii la Yumba.

Se opreste din plans cand Oana il leagana pe milonga. Probabil cea mai eficienta este el Lloron…

Deci cel mai ‘corect’ ar fi ca Paul sa ‘danseze’ pe muzica de tango. Nascut din parinti care asculta tango si avand in jurul lui din ce in ce mai multi oameni de aceeasi ‘orientare’, probabilitatea ca el sa vrea sa ‘danseze’ pe aceeasi de muzica este foarte mare.

Si totusi, Paul va dansa pe muzica lui.
In ce mod misterios, in ce proportie influentat de ceea ce il inconjoara, de ceea ce va citi, de cei pe care ii va cunoaste, de ceea ce va aduce cu el implacabil in propriile gene jumatate Oana si neamul ei jumatate Iulian si neamul lui, sau de altceva total necunoscut, inexplicabil si ascuns, care ii va deschide un drum nebatatorit, unic si deloc usor, pe parcursul caruia Paul va fi mai fericit decat pe toate celelalte drumuri posibile, netrebuind sa le fi parcurs ca sa stie asta.

Bine ai venit, Paul, si astept cu mare emotie, sa luam din cand in cand, impreuna, un picnic pe marginea drumului tau sau al meu, pentru ca vrand nevrand, dragul meu, acestea se vor intersecta din cand in cand, cu muzica ta sau cu a mea.